Acum închis

Concentrare și întărirea organismului

Produse naturiste pentru memorie și concentrare, din Germania

Capacitatea de concentrare crescută, de care avem nevoie în fiecare zi, a reprezentat întotdeauna o provocare pentru cei mai mulți dintre oamenii care se confruntă zi de zi, cu multiple situații ce necesită atenție sporită. Degetele sunt pe tastatură, deadline-ul te stresează, iar gândurile uneori au tendința de a merge în altă parte. Într-un fel sau altul, cu toții am fost puși în fața unui astfel de scenariu. Deseori, însă, aceste situații pot avea o durată mai lungă de timp, motiv pentru care este necesar să căutăm cele mai potrivite soluții pentru a ajuta organismul să depășească aceste momente delicate. Cauzele lipsei de concentrare ar putea fi legate atat de circumstanțe externe precum: condițiile nefavorabile de lumină în timpul lucrului, zgomot excesiv, caldura sau chiar camere insuficient ventilate dar și de forme zilnice de stres, agitație nocturnă sau stări dese de îngrijorare. De asemenea mesele excesive sau consumul ridicat de alcool ar putea avea un aport în creșterea lipsei de concentrare și capacității de memorare. Cauzele psihologice sau fizice pot avea și ele un aport în slăbirea concentrării și memoriei. În funcție de activitățile zilnice ale fiecăruia dintre noi, pot exista momente specifice ale zilei în cadrul cărora ne putem simți mai focusati în anumite momente ale zilei (dimineața devreme sau către seară) devenind mai creativi și cu o putere mai mare de concentrare. Chiar si-asa, pentru o funcționare eficientă a organismului, pauzele au un rol important pentru a evita epuizarea mentală.

Farmacia online Eumed este pregătită să te ajute, cu produse naturale, din Germania

În urma cercetărilor specialistilor a fost descoperit faptul ca Ginko, o specie de copaci din China, poate servi la optimizarea fluxului sanguin (în special în creier și ureche). Tebonin este un produs din gama Eumed, cu un conținut ridicat de Ginko. Pentru creșterea concentrării și memoriei sunt recomandate atat exerciții fizice cât și o dietă echilibrată, bogată în vitamina B12. Un produs de ajutor pentru memorie și concentrare ar putea fi Vitasprint B 12. Descoperiți gama de produse naturiste pentru memorie și concentrare din farmacia online Eumed ! În combinație cu un stil de viață sănătos, produsele naturiste pentru memorie si concentrare îți vor oferi tot suportul necesar pentru întărirea organismului în fața provocărilor zilnice și în creșterea capacității de memorare și concentrare. Pentru riscuri și reacții adverse adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

15 % economisit 5
ELOTRANS Pulver

ELOTRANS Pulver

  • Mărimea pachetului: 10 buc.
  • Număr articol 03400496
  • În stoc
    În stoc
numai 5,93 EUR 3 AVP² 6,98 EUR
Preț de bază: 0,59 EUR / 1 buc. 3
15 % economisit 5
SILVAYSAN Kapseln

SILVAYSAN Kapseln

  • Mărimea pachetului: 100 buc.
  • Număr articol 08440508
  • Disponibil
    Disponibil
numai 35,06 EUR 3 AVP² 41,25 EUR
Preț de bază: 0,35 EUR / 1 buc. 3
15 % economisit 5
SILVAYSAN Kapseln

SILVAYSAN Kapseln

  • Mărimea pachetului: 20 buc.
  • Număr articol 08440483
  • Disponibil
    Disponibil
numai 10,20 EUR 3 AVP² 12,00 EUR
Preț de bază: 0,51 EUR / 1 buc. 3

Pagina 1 de la păna la 4

Urmărește-ne pe canalele noastre de socializare

Pentru produse farmaceutice: Citiți prospectul pentru riscuri și efecte secundare și adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Pentru medicamentele veterinare: Citiți prospectul pentru riscuri și efecte secundare și întrebați medicul veterinar sau farmacistul.

1 Prețul de vânzare cu amănuntul recomandat de producător (UVP)

2 Prețul de vânzare al farmaciei (AVP). AVP nu este prețul de vânzare cu amănuntul recomandat de producător. AVP-ul este un preț pentru medicamentele eliberate fără rețetă pe care farmaciile însele le stabilesc.

3 Prețuri TVA inclus eventual plus expediere

4 Preț în limita stocului disponibil

5 * Economie potențiala în comparație cu prețul de vânzare cu amănuntul recomandat (PRP) de producător sau notificarea neobligatorie a producătorului cu privire la prețul de vânzare al farmaciei (UAVP) către Centrul de Informare pentru Specialități Medicinale (IFA GmbH) / numai pentru produsele fără prescripție medicală, altele decât cărțile.

Înapoi

Dacă v-ați înregistrat ca utilizator în magazinul nostru, la următoarea vizită veți fi ghidat prin procesul de comandă mai rapid, puteți urmări procesul de comandă anterior și multe altele.

Înregistrați-vă
Înapoi
Coșul de cumpărături este încă gol.
{{ productName }} nu poate fi redus

{{ added.quantity }}x {{ added.item.name }} a fost adăugat în coșul de cumpărături.

Înapoi
Înapoi

Program de lucru

Montag 08:00 - 18:30
Dienstag 08:00 - 18:30
Mittwoch 08:00 - 18:30
Donnerstag 08:00 - 18:30
Freitag 08:00 - 18:30
Samstag 08:30 - 12:30
Sonntag Închis
Mai mult despre farmacia noastra